Să te îmbraci prea sport? Se vor gândi fetele că ai venit direct de la jogging. Să îți pui o rochie elegantă si tocuri? Parcă era vorba de o masă relaxată, între prietene. Să fii sobră, cu pantaloni și sacou? Nu, nu vrei și duminica să arăți ca și când ai lucrat toată dimineața la birou. Da, cam aceste gânduri (și alte o mie de dileme) ne trec prin cap atunci când avem în plan o ieșire cu fetele, la un brunch delicios. Așadar, ce porți la un brunch e o problemă serioasă.
Așa că, în primul rând, trebuie să urmezi câteva reguli stricte.
În primul rând, nu trebuie să pari că ai depus foarte mult efort să te aranjezi. Evident, nu cobori în pijama, dar nici nu te aranjezi ca pentru o nuntă. În al doilea rînd, caută să porți ceva relaxat, comod (în nici un caz rochii strâmte în care abia respiri, cămăși închise până la ultimul nasture sau rochii cu care nu te poți așeza comod dacă brunchul se desfășoară, să spunem, într-o grădină, pe pătură, sau la un restaurant tipic japonez, în care mănânci pe tatami. În al treilea rând, citește regula de mai sus și aplic-o și la pantofi: în nici un caz o pereche nouă din balerini din lac care e posibil să-ți creeze neplăceri, nici tocuri, dar nici flip-flops).
Ce-ți recomandăm, așadar? Tricotaje comode, balerini din piele întoarsă, boyfriend jeans și rochii lejere. Iată cinci lookuri ușor de purtat…
1. Un outfit compus dintr-o pereche de pantaloni din mătase Roberto Cavalli (beneficiezi si de reducere) și un pulover din bumbac, lărguț, Lauren Collection (NOU), plus o pereche de teniși albi, simpli.
2. Combină o pereche de jeanși clasici Roberto Cavalli (NOU) cu o cămașă portocalie din bumbac Ralph Lauren (NOU), plus o pereche de botine cu tocul pătrat. Nu uita de geanta în care să duci ochelarii de soare, revistele din care vrei să le arăți ceva prietenelor, eșarfa, portofelul și cheile – preferata noastră e geanta din piele întoarsă Cocinelle (NOU).
3. O rochie midi, lejeră, Roberto Cavalli (NOU) și o pereche de cizme plate, lungi până la genunchi, îți vor da un aer boho, a la Sarah Jessica Parker. Nu uita de un accesoriu simpatic – am paria pe o broșă Roberto Cavalli (NOU).
4. O fustă din mătase cu imprimeu Armani Collezione un T-shirt alb și un cardigan din bumbac Ralph Lauren (NOU), plus o pereche de balerini din piele întoarsă te vor scoate din încurcătură într-o duminică la brunch. În plus, îmbrăcată astfel, te poți plimba liniștită și prin parc, și prin magazine, în căutarea unui cadou simpatic pentru mama.
5. Un pulover negru din bumbac Ralph Lauren (NOU) și o pereche de jeanși în aceeași nuanță Roberto Cavalli Class (NOU) pot reprezenta combo-ul perfect pentru un brunch de fashionista. Lasă machiajul minimal, cu doar un strop de fond de ten, adaugă niște ochelari de soare uriași (sau o pereche de cercei cu perle) și o pereche de botine cu vârful ușor ascuțit.
Foto: www.outnow.ch.
Vezi care sunt cele mai cool știri din lumea modei, descoperă expozițiile de artă din întreaga lume & citește interviuri cu designeri români și internaționali pe www.dreamingof.net.
Lasă un răspuns
Trebuie sa te autentifici pentru a posta o recenzie. Multumim!