Uneori, când soarele refuză să-și arate razele mai multe zile la rând și când temperatura de afară scade sub zero, parcă n-ai mai ieși din comodele (și atât de mult purtatele) haine negre. Noi vă propunem să luptăm cu monotonia, să înfruntăm cu un zâmbet larg fulgii de zăpadă, ghețușul sau diminețile geroase și, cu ajutorul celor mai noi piese ajunse pe rafturile The Dresser, să renunțăm la negru. Pentru că navy blue is the new black! Ia exemplu de pe podium de la Christian Dior (care a combinat într-un mod perfect delicatețea tullului cu un pulover oversized), de la Carolina Herrera (un look cu care ai putea merge oricând la birou, la party sau în oraș) sau de la Balenciaga, pentru un look cu adevărat special.
Care sunt cele 5 piese bleumarin pe care trebuie sa le ai in grderoba?
În primul rând, vorbim despre un palton bine croit, dintr-un material bun, cu o croială clasică, ca acesta de la Roberto Cavalli. Îl poți purta atât peste un taior office și cămașă albă cu jabou, la birou, dar și în weekend sau în vacanțe, în combinație cu o pereche de jeanși clasici (New Arrival – Roberto Cavalli Class), botine cu toc pătrat și o eșarfă superbă, galbenă, din mătase, Dolce & Gabbana, detaliul perfect pentru o ținută supercool.
Pe locul doi între elementele indispensabile în orice garderobă se află, cu siguranță jeanșii. Chiar dacă în ultima vreme ripped jeans sau cei colorați (roz, bleu sau albi) sunt în vogă, noi credem că, indiferent de situație, te poți baza pe o pereche de jeanși bleumarin. Modelul perfect îl avem aici – Roberto Cavalli Class. Cu sandale foarte decupate și un top interesant (ca acesta, auriu, din dantelă perforată, Dolce & Gabbana) poți pleca direct la petrecere. Cu o cămașă din bumbac Ralph Lauren și o geantă în care să-ți încapă laptopul și agenda (ca acest shopper gri de la Coccinelle) ești gata pentru o nouă zi la birou.
Un pulover bleumarin. Înainte să îl cumperi verifică să fie confecționat din fibre cât mai naturale, însă pe cât posibil renunță să achiziționezi modelele 100% angora (vor lăsa o mulțime de fire pe canapea și pe scaunul de la mașină și sunt destul de greu de curățat). Verifică mânecile – să depășească puțin încheietura – în cazul în care îl porți cu o cămașă manșeta acesteia să fie vizibilă câțiva milimetri. Și evită puloverele care au prea multe accesorii aplicate deja pe ele (imprimeuri, capse, șireturi) – vor fi greu de asortat cu restul garderobei. Iarna aceasta și alege modelul navy blue de la Ralph Lauren Polo. Combinația câștigătoare, chiar și la Paris, în timpul Fashion Week? Asortează-l cu o fustă amplă, cu pliseuri (Roberto Cavalli) și cu un rucsac mini cu paiete (New Arrival – Coccinelle)
A little (not black) blue dress. Da, de la Audrey Hepburn încoace, micuța rochie neagră a intrat în garderoba tuturor fashionistelor. Dacă ți se pare însă prea banală sau prea… dark, alege varianta ei bleumarin. Va fi la fel de ușor de asortat, la fel de elegantă și timeless. Varianta pe care pariem? Rochia de la Gucci, superbă alături de o pereche de sandale cu toc. Asta ca să nu mai menționăm că, în această lună, o poți achiziționa cu reducere!
Ultima pe lista navy blue este, evident, o geantă bleumarin. Pentru că, nu-i așa, e primul lucru pe care punem ochii atunci când intrăm într-un magazin și accesoriul care ne ajută să trecem cu bine peste orice încercări stilistice. New Arrival pe rafturile The Dresser este geanta cross-body din piele Coccinelle. Este perfectă pentru birou (combin-o cu un costum elegant), practică pentru călătorii (ai la îndemână toate documentele, dar și mâinile libere pentru bagaje) și poate fi purtată și alături de o pereche de pantaloni skinny și un top Armani Collezione din cașmir pentru un look perfect de cocktail after work.
Foto: paginile de Facebook ale brandurilor, www.pixabay.com, www.outnow.ch
Vezi care sunt cele mai cool știri din lumea modei, descoperă expozițiile de artă din întreaga lume & citește interviuri cu designeri români și internaționali pe www.dreamingof.net.
Lasă un răspuns
Trebuie sa te autentifici pentru a posta o recenzie. Multumim!